Grupul OMV Petrom a consemnat în primul semestru din acest an un profit net de 1,28 miliarde de lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2017, când rezultatul afişat a fost de 1,21 miliarde de lei, scrie RealitateaFinanciara.net.
Pentru trimestrul al doilea, compania a afişat un profit în scădere cu 27%, la 434 milioane de lei, faţă de 592 milioane de lei în T2 2017.
Valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 6% comparativ cu primul semestru din 2017, la 9,851 miliarde de lei, susţinută de preţurile mai mari la ţiţei şi gaze naturale, precum şi de volumele mai mari de electricitate vândute, elemente care au contrabalansat volumele mai mici de produse petroliere şi gaze naturale vândute, precum şi preţurile de vânzare mai scăzute la electricitate.
În primele şase luni din acest an, compania a realizat investiţii în valoare de 2,102 miliarde de lei, în creştere cu 130% faţă de primul semestru al anului trecut. Numărul angajaţilor OMV Petrom este mai mic cu 6%, respectiv 13.421 persoane la finele lunii iunie 2018.