Omul de afaceri Florian Walter, fost acţionar majoritar la Petrolul și Universitatea Cluj, dar şi patronul celor de la Romprest, acuzat de evaziune şi spălare de bani, se afla sâmbătă dimineață în custoria Poliţiei Române din Emiratele Arabe Unite.
Surse judiciare au declarat că Walter a fost cel care a solicitat autorităților din EAU ca acesta să fie extrădat și adus la București, în urma problemelor de sănătate!
Walter este acuzat de evaziune fiscală, după ce a păcălit statul cu 20 de milioane de euro. Autorităţile române au emis un mandat de arestare pe numele lui Florian Walter, după ce l-au suspectat că a coordonat o reţea specializată în evaziune fiscală şi a fost dat şi în consemn la frontieră în 6 mai 2015.
La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat, scrie Mediafax.
Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, printre acestea numărându-se şi unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră.
Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.
Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă. Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale.