OMS a transmis că îngrijorarea privind evoluția COVID-19 nu mai poate fi urmărită dacă se testează mai puțin.
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că ”mai multe ţări şi-au redus drastic testele și acest lucru ne împiedică să vedem unde se găseşte virusul, cum se răspândeşte şi cum evoluează”.
”Vinerea aceasta (11 martie - n.red.) se vor împlini doi ani de când am spus că răspândirea COVID-19 în întreaga lume ar putea fi calificată drept pandemie. Doi ani mai târziu, peste 6 milioane de oameni au murit”, a declarat directorul OMS, într-o declarație de presă la Geneva, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Directorul OMS este de părere că ”această pandemie este departe de a se termina şi nu se va încheia nicăieri dacă nu se va încheia pretutindeni”, deşi se poate observa în ultima vreme o scădere a numărului cazurilor de infectare şi al deceselor asociate COVID-19.
”Virusul continuă să evolueze şi continuăm să ne confruntăm cu obstacole majore în distribuţia vaccinurilor, a testelor şi tratamentelor oriunde sunt necesare”, a mai adăugat Tedros Ghebreyesus.
O creştere foarte puternică de cazuri COVID-19 s-a observat în ultima săptămână în regiunea Pacificului de Vest, deşi la nivel global numărul de noi cazuri de infectare şi decese a scăzut cu 5%, respectiv 8%, a mai transmis OMS.