"Impactul vaccinurilor asupra vieţii oamenilor este cu siguranţă unul dintre cele mai bune lucruri care s-au văzut", a declarat Jean-Marie Okwo-Bele, responsabil al diviziunii de vaccinuri la această agenţie a ONU.
Opoziţia faţă de campaniile de vaccinare a copiilor împotriva bolilor contagioase, precum rujeola şi tusea convulsivă, a crescut în ultimul timp, în special în Statele Unite şi în Marea Britanie.
Opozanţii hotărâţi contestă necesitatea vaccinării, iar unii găsesc chiar o legătură între autism şi vaccinul împotriva rujeolei, o legătură respinsă de majoritatea covârşitoare a lumii ştiinţifice.
"Încercăm cu hotărâre să oprim chiar să inversăm această tendinţă", a declarat Okwo-Bele presei miercuri la Geneva.
"Avem o mare proporţie de oameni care cred în vaccinuri, ei trebuie să ne ajute să ne transmitem mesajul", a adăugat el.
Potrivit lui, nu trebuie oprită vaccinarea doar pentru că o boală aproape a dispărut.
"În ceea ce priveşte polio, nu pentru că nu au mai fost cazuri de zece sau 15 ani nu mai există riscuri", a adăugat el.
În unele ţări în curs de dezvoltare, asistăm la o rezistenţă la vaccinare, ca de exemplu în nordul Nigeriei. În această regiune, campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei au fost percepute de opozanţii locali ca acte de conspiraţie venind din străinătate.