Vorbind într-un briefing de presă, coordonatoarea ştiinţifică a afirmat că, deşi pare sa existe, in timp, o reducere a imunitatii conferite de vaccin în cazul variantei Omicron înalt transmisibile, sunt necesare mai multe cercetări pentru a se stabili ce persoane au nevoie de doze booster, potrivit Reuters.
Israelul a început să le ofere doze booster copiilor începând de la vârsta de 12 ani, iar Administraţia pentru alimente şi medicamente a Statelor Unite (FDA) a autorizat în această lună administrarea unei a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech copiilor între 12 şi 15 ani.
Şi Germania a recomandat săptămâna trecută ca toţi copiii între 12 şi 17 ani să primească o doză booster. Ungaria a luat acceaşi decizie.
Soumya Swaminathan a anunţat marţi că grupul tehnic consultativ al OMS se va întâlni în cursul săptămânii pentru a lua în discuţie tocmai cum statele ar trebui să ia în considerare oferirea de doze booster populaţiilor lor.
‘Scopul este de a-i proteja pe cei mai vulnerabili, pe cei cu cel mai mare risc de boală severă şi de deces. Aceştia sunt populaţiile noastre vârstnice, persoanele imunocompromise şi cu boli subiacente, dar şi personalul medical’, a explicat ea.