Fost poliţist în cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi participant în urmă cu aproape patru ani la o misiune internaţională de menţinere a păcii sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, botoşăneanul Mircea Eugen Graur, în vârstă de 34 de ani, a ajuns să lucreze pentru Guvernul Marii Britanii scrie monitorulbt.ro. Detaşat în Africa la începutul lui 2010, Gelu Graur a avut avantajul de a cunoaşte două limbi străine - engleza şi franceza.
A devenit astfel primul ofiţer român din cartierul general MONUSCO (Misiunea ONU de menţinere a păcii în Congo), rolul său fiind cel de a coordona logistic punerea în practică a proiectelor de dezvoltare a capacităţilor operaţionale ale Poliţiei Naţionale Congoleze. La final, în semn de apreciere pentru munca depusă, Gelu Graur a fost contactat de o firmă internaţională care colaborează cu Centrul de suport al MONUSCO şi care i-a propus un contract de un an.
Ofiţerul şi-a dat demisia şi a plecat din nou în Africa în vara 2011, dar nu ca poliţist, ci ca şi civil, el fiind angajatul unui concern internaţional, care lucrează cu Guvernul Marii Britanii.
Până în prezent, botoşăneanul a instruit aproape 2.500 de poliţişti congolezi, iar munca nu este tocmai uşoară. "Aici, pericolele te pândesc la orice pas. Nu de puţine ori m-am trezit noaptea din cauza focurilor de armă trase la doi paşi de bază", recunoaşte Gelu Graur.