„Cred că unul dintre motivele pentru care acest lucru este important pentru președintele Zelenski este, de asemenea, potențial (important - n.r.) în unele dintre discuțiile cu Rusia pentru o ieșire (din această criză - n.r.)”, a spus oficialul, referindu-se la discuțiile pentru a pune capăt conflictului, relatează Reuters.
Acesta a adăugat, însă, că procesul efectiv în acest sens nu a început încă.
„Cu privire la cererea (Ucrainei de aderare la UE - n.r.), cred că este important să nu devansăm”, a spus oficialul, care a cerut să-și păstreze anonimatul.
„Evident că nu a fost primită încă, dar toată această problemă a situației din Ucraina este ceva care se află foarte mult în mintea liderilor”, a mai arătat oficialul.
Principalul diplomat al blocului, Josep Borrell, a spus că prioritatea imediată este să ofere sprijin practic Ucrainei pentru a contracara invazia Rusiei, mai degrabă decât să discute probleme pe termen lung care ar putea dura ani.
„Trebuie să oferim un răspuns pentru orele următoare, nu pentru anii următori”, le-a spus el reporterilor, întrebat despre aderarea Ucrainei la UE.
„Ucraina are clar o perspectivă europeană, dar acum trebuie să luptăm împotriva unei agresiuni”, a punctat Borrell.
Președintele liderilor UE, Charles Michel, și șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni în această seară, la Paris, cu președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz, pentru noi discuții.
"Deci sunt sigur că acest lucru va apărea în acele discuții. Și, desigur, avem destul de iminent, pe 10 și 11 martie, o reuniune informală a Consiliului European și mi-aș imagina că subiectul Ucrainei, care îi precoupă pe mulți lideri, va apărea la un moment dat, în acele discuții”, a mai spus oficialul.
Reamintim că, în prezent, Ucraina are un acord de asociere cu blocul celor 27 de națiuni, dar dorește să devină membru cu drepturi depline, lucru căruia Rusia i se opune. Drept urmare, aderarea Ucrainei la UE nu a fost discutată până acum pentru a nu antagoniza Moscova, dar invazia rusă a schimbat puțin lucrurile, a spus oficialul.
„Această agresiune rusă fără precedent pe care o vedem împotriva Ucrainei, condamnarea fermă a acestui lucru pe care am văzut-o de către liderii UE, indignarea din Uniunea Europeană, statele membre, opinia publică - cred că este, de asemenea, probabil un factor care va determina modul în care răspundem (la cererea de aderare - n.r.),” a arătat oficialul.
„Dacă te duci la originile acestei confruntări, a existat un număr mare de oameni care erau pregătiți să-și dea viața pentru o perspectivă europeană, care s-a aflat, de altfel, în centrul demonstrațiilor de la Maidan (Kiev, 2013-2014)", a spus oficialul.
„Cred că în orice tip de înțelegere la care președintele Zelenski ar putea ajunge cu președintele Putin, căutând asigurări sau obținând o garanție că există un sprijin (...) pentru ca Ucraina să aparțină într-o zi la Uniunea Europeană, este probabil foarte importantă pentru poporul ucrainean”, a spus el.
Premierul sloven Janez Jansa și-a exprimat luni „sprijinul deplin” pentru o procedură mai rapidă de aderare la UE a Ucrainei, în timp ce prim-ministrul ceh, Petr Fiala, a spus că este necesar să se dea un semnal clar că Ucraina este binevenită, anunță agenția de presă CTK.