”20 de atacuri au fost dejucate în Franţa în 2017. Trebuie să rămânem vigilenţi. Astăzi, nu există nicuni teritoriu ferit de riscuri”, a declarat Gerard Collomb, ministrul de Interne al Franţei, scrie Mediafax.
În luna noiembrie, Guvernul francez anunţase că numărul atacurilor teroriste dejucate era de 13 până la acea dată, însă operaţiunile forţelor de securitate au fost intensificate în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel că numărul atacurilor dejucate a crescut cu aproximativ o treime, a precizat ministrul francez de Interne.
Nivelul de alertă teroristă din Franţa rămâne în continuare ridicat, în contextul în care în hexagon au avut loc repetate atacuri teroriste pe parcursul ultimilor ani. În plus, starea de urgenţă, instituită după atacul terorist din 2015 din Paris, s-a încheiat la 1 noiembrie 2017.