"Republica Moldova este un vecin al nostru, care nu ne este indiferent, am fost întotdeauna apropiaţi. Astfel, ei pot veni şi la noi după ajutor. Noi putem interveni doar după o solicitare oficială, pentru că Transnistria e totuşi oficial teritoriu care aparţine Moldovei. Dacă va fi cazul, cât ai pocni din degete noi putem rezolva problema transnistreană" a declarat Arestovici, citat de portalul Deschide.md.
Oficialul de la Kiev nu a oferit însă detalii despre modul în care Ucraina ar putea să "rezolve" problema transnistreană.
Potrivit lui Arestovici, pe lângă Ucraina, o altă ţară care poate ajuta Republica Moldova în cazul unei eventuale agresiuni militare din partea separatiştilor proruşi este chiar România. În context, el a vorbit despre apropierea dintre Bucureşti şi Chişinău, menţionând că este vorba, practic, despre acelaşi popor.
"În Transnistria sunt circa 1.600 de soldaţi ruşi, plus aşa zisa armată a regiunii, încă vreo 5.000-7.000, să spunem. Republica Moldova poate avea probleme mari dacă ei ar ataca. Şi cel mai bun lucru pe care-l poate face R.Moldova în acest caz ar fi să se adreseze după ajutor în Ucraina şi România. Da, România, pentru că ei de fapt sunt acelaşi popor. Există şi mulţi moldoveni care nu ar fi de acord cu mine, ei au poziţia că sunt popor separat, dar limba sigur e aceeaşi. E cert că sunt apropiaţi cu românii", a mai săpus Arestovici.
Referitor la ameninţările Moscovei la adresa Republicii Moldova, consilierul prezidențial a subliniat că oficialii de rang înalt ai Rusiei deja au demonstrat că scopul lor este să ocupe această țară.
"Idioţi. Primele persoane de la Moscova declară că Rusia trebuie să ocupe R. Moldova. Super, mai deschid un front când nu se pot lămuri cu cel existent deja. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce vor face. Noi credem că ei de fapt vor să se mişte către Odesa, pentru a vinde ceva poporului rus", a arătat consilierul președintelui Zelenski.
Reamintim că aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol au instituit cod roşu de alertă teroristă după producerea mai multor explozii în cursul zilelor de luni şi marţi.