Într-o intervenție la Realitatea Plus, Octavian Jurma a contestat eficiența, pe termen scurt, a introducerii certificatelor verzi.
"Din păcate, acest certificat reprezenta o măsură de relaxare, el trebuie folosit pentru a ieși, treptat, din restricții, în acel context ar fi fost perceput de populație ca o relaxare. În acest moment, dacă introducem certificatul verde va fi perceput ca o restricție și va fi respins de populație, trebuie să înțelegem că, practic, am trecut de stadiul în care certificatul verde putea fi folosit individual, acum ne trebuie o măsură care să reducă circulația virusului de MÂINE", a afirmat Jurmă.
Specialistul epidemiolog a afirmat că abia peste 2 săptămâni, după stoparea evoluției ascendente a pandemiei, se poate vorbi despre introducerea certificatului verde.
"Această carantină ar dat și posibilitatea celor care vor să se vaccineze să o facă, sub protecția legi, pentru că aceasta prevede menținerea activităților esențiale, dar și să ne vaccinăm. (...) Pe de altă parte, cred că pierderile economice (în situația unui lockdown - N.R.) sunt total exagerate, mai ales în situația în care ne găsim", a precizat Jurma la Realitatea Plus.