Ocluzia intestinală. Cauzele obstrucției intestinale pot fi: benzi de țesut fibros (aderențe) la nivelul abdomenului care se formează după intervenția chirurgicală, inflamația intestinului (boala lui Crohn), inflamația și ruperea diverticulilor, niște formațiuni ca niște săculeți de la nivelul intestinului (diverticulită), hernii și cancer de colon. Obstrucția intestinală poate fi cauzată de prezența unui obstacol fizic care blochează tranzitul intestinal.
În lipsa tratamentului, părțile ale intestinului nu mai sunt alimentate cu sânge și pot deveni necrotice. Prin intervenție medicală imediată, această afecțiune poate fi tratată cu succes.
Ocluzia intestinală. Simptome
- dureri abdominale
- pierderea apetitului
- vomismente
- constipație
- inabilitatea de a avea scaun sau de a elimina gaze
- balonare
- Ocluzia intestinală. Cauze
- plierea unei părți din intestin
- hernii
- boala lui Crohn sau alte boli inflamatorii intestinale
- diverticulită
- răsucirea colonului
- fecale blocate
- aderențe intestinale (benzi de țesut fibros care se formează după intervențiile chirurgicale)
- cancer de colon
- obstacol mecanic
Ocluzia intestinală. Factori de risc
- intervenții chirurgicale care conduc la formarea de aderențe
- cancer la nivel abdominal
La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?
Prezintă-te la medic dacă manifești vreunul dintre simptomele enumerate mai sus. Acesta va stabili pe baza consultației și a analizelor dacă e vorba de ocluzie intestinală sau de o altă afecțiune.
Pregătirea pentru consultație
Această afecțiune constituie o urgență medicală. Prin urmare, nu vei avea timp să-ți pregătești o listă de întrebări și nici să pui prea multe întrebări.
Ocluzia intestinală. La ce să te aștepți de la medic?
- Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:
- Când au apărut simptomele?
- Ați resimțit pentru prima dată aceste simptome sau v-ați mai confruntat cu ele?
- Durerea este continuă?
- Ați avut simptome precum: greață, febră, vomismente, sânge în fecale, diaree, constipație?
- Ați suferit vreo intervenție medicală sau radioterapie la nivel abdominal?
Stabilirea diagnosticului pentru ocluzia intestinală
- examen fizic
- ecografie
- tomografie computerizată (CT)
- ultrasunete
- clismă cu aer sau cu bariu
Ocluzia intestinală. Tratament pentru ocluzia intestinală
Primul gest
prezintă-te cât mai repede la medic pentru stabilirea diagnosticului și intervenția medicală de urgență
Tratament clasic pentru ocluzia intestinală
- stabilizarea de urgență a pacientului prin perfuzie pentru administrarea de fluide
- clismă cu aer sau cu bariu
- intervenție chirurgicală: îndepărtarea obstrucției și a porțiunii necrozate din intestin
Această afecțiune prezintă o gravitate foarte mare și necesită intervenția medicală de urgență, prin urmare nu poate fi tratată prin remedii naturiste. Ulterior tratamentului clasic, se poate continua cu o alimentație bogată în fibre pentru a preveni o nouă ocluzie intestinală.