Românii adoră ca în lunile călduroase ale anului să petreacă timp la iarbă verde și să se bucure de un grătar pe cinste. Medicii trag un semnal de alarmă! Acest obicei pe care românii îl adoră poate duce la apariția cancerului, însă prea puțini știu acest lucru.
Potrivit cercetărilor, carnea gătită la o temperatură ridicată este un mediu favorabil pentru anumite reacții biochimice ce produc compuși cancerigeni.
Studiile făcute pe carnea gătită în acest mod au arătat că porțiunile mai negre, care intră direct în contact cu grătarul, sunt o sursă de chimicale cancerigene. Aceste chimicale afectează în mod direct ADN-ul și încep să provoace mutații care pot duce la dezvoltarea cancerului.
Atunci când proteinele sunt încălzite până în punctul în care carnea începe să devină maronie sau neagră, încep să apară aminele heterociclice, substanțe cunoscute ca fiind cancerigene. Aceste substanțe apar atunci când căldura extremă provoacă reacții între aminoacizii care se găsesc în mod normal în proteinele și creatina din mușchi. Același efect îl are și prăjirea cărnii, nu doar coacerea pe grătar.
Acest lucru este valabil pentru orice tip de carne (pește, carne roșie, pui), dar nu se aplică și în cazul legumelor.