"Mereu mă simt responsabil", a răspuns Obama, întrebat despre situația din Siria, și în special cea din Alep, în timpul ultimei sale conferințe de presă din acest an la Casa Albă.
Obama a admis de asemenea că nu poate să spună că strategia sa în fața conflictului din Siria ar fi funcționat, notând că prioritatea în evaluarea opțiunilor disponibile a fost să facă ceea ce e "corect" pentru interesele țării sale.
"Nu pot spune să fi avut succes" și "asta este ceva cu care trebuie să merg la culcare în fiecare noapte", a comentat Obama.
Liderul de la Casa Albă a asigurat că ceea ce a făcut de când a început conflictul sirian a fost să ia "cea mai bună direcție" posibilă pentru a încerca să pună capăt acestui război civil, prin sprijinirea opoziției moderate la regim, prin a pune presiune pe toate părțile implicate și prin căutarea de soluții pe căi diplomatice.
"Nu a existat un moment în decursul acestei președinții în care să nu fi simțit nicio responsabilitate" pentru tragediile din Siria și din alte locuri din lume, a afirmat Obama.
Conform președintelui american, responsabilitatea "brutalității" petrecute în Alep trebuie să cadă pe regimul sirian și aliații săi, Rusia și Iran, pe care i-a acuzat că încearcă să ascundă lumii "adevărul" despre ce se întâmplă în acel oraș.
Regimul președintelui sirian, Bashar al Assad, nu poate încerca să-și câștige "legitimitatea" în baza unor masacre, a avertizat Obama.
Liderul american a admis că războiul din Siria a fost una dintre problemele "cele mai dificile" pe care le-a înfruntat în președinția sa, care se va încheia pe 20 ianuarie anul viitor.
Sursa: agerpres.ro