Potrivit poliţiştilor, povestea tinerei dispărute a început în noiembrie 1994, când ea avea doar 9 ani şi a dispărut din zona gării Curtiuşeni din judeţul Bihor. A fost găsită, ulterior, de către poliţiştii din Râmnicu Vâlcea şi internată într-un centru de plasament, unde i s-a atribuit un alt nume.
În 2007, poliţiştii criminalişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor au realizat două portrete robot: unul după descrierea tatălui, iar celalalt cu imaginea îmbătrânită a fetei. "Este, poate, pentru prima oară când s-a realizat un portret atât de asemănător, după descriere", spun oamenii legii.
Cele două portrete robot au fost mediatizate de poliţişti. În martie 2014, după publicarea acestora pe un site dedicat dispariţiilor de copii, tânăra, care în prezent trăieşte în Italia, a constatat că sunt asemănări între ea şi o fetiţă dispărută în 1994.
Dorind să-şi caute şi să-şi regăsească familia, ea a luat legătura cu jurnalista care administra site-ul respectiv, aceasta sesizând Poliţia.
Tânăra îşi amintea că vine dintr-un oraş unde părinţii săi fabricau cărămizi din pământ şi paie, că la vremea respectiva vorbea limba maghiară şi nu ştia româneşte şi că ar fi avut încă cinci fraţi - trei băieţi şi două fete.
Investigaţiile desfăşurate de poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri şi cei de la IPJ Bihor au relevat că există o legătură de rudenie între fetiţa respectivă şi familia care sesizase dispariţia în urmă cu 20 de ani.
Mai mult, în urma prelucrării probelor de tip ADN şi a comparării profilelor genetice ale tinerei şi tatălui acesteia de către Institutul Naţional de Criminalistică, la 11 iulie 2014 s-a stabilit că fetiţa dispărută în 1994 este una şi aceeaşi persoană cu tânăra stabilită în prezent în Italia.
Joi, la sediul Poliţiei Române, tânăra şi-a reîntâlnit, după 20 de ani, tatăl şi sora. Cei trei s-au îmbrăţişat şi le-au mulţumit poliţiştilor. "Nu speram că este posibil să-mi întâlnesc familia. Sunt fericită şi vă mulţumesc pentru tot ajutorul dat", le-a spus tânăra poliţiştilor.