Potrivit California Lottery, Rosa Dominguez se întorcea din Arizona şi se îndrepta spre casă la volanul maşinii sale când s-a oprit la o benzinărie din Paso Robles de unde a cumpărat câteva lozuri răzuibile printre care şi un tichet ''Power 5's'' în valoare de 5 dolari, care s-a dovedit a fi câştigător. Acesta i-a adus norocoasei premiul cel mare, de 555.555 de dolari.
''Am fost atât de emoţionată încât îmi venea să plâng'', a declarat Dominguez oficialilor loteriei.
Câteva zile mai târziu, tânăra se afla la o benzinărie din Greenfield când a decis să-şi încerce din nou norocul cumpărând un tichet ''Lucky Fortune'', în valoare de 5 dolari. Şi acesta s-a dovedit norocos, aducându-i marele premiu de 100.000 de dolari.
Dominguez a declarat că plănuieşte să utilizeze o parte din câştiguri la cumpărături şi să îşi achiziţioneze o maşină nouă.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul California Lottery, cele două evenimente au avut loc în luna mai.