Potrivit unui comunicat de presă al CNCAV, dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
"Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman. Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă", informează CNCAV.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 17.719.799 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 10.999.167 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.