Cea care a făcut descoperirea este cercetătoarea, de către cercetătoarea Nora Anghelescu. La 14 ani de la prima identificare, noua specie de orhidee endemică, care a primit numele de „Epipactis bucegensis”, a dovedit că poate forma populații stabile, numeroase, sănătoase în partea de sud-est a parcului.
Descoperirea a fost publicată în mai multe lucrări științifice internaționale, iar cercetătorii români au publicat articole de specialitate pe această temă, în reviste de prestigiu.
"La prima vedere, în lumina aspră a zilelor fierbinți de vară, plantele arătau mai degrabă ca un grup deosebit de Epipactis helleborine deshidratate, verzi-gălbui, ofilite, perfect camuflate în vegetația maronie, ierboasă, din jur. Cele mai izbitoare trăsături au fost inflorescențele alungite, purtând mai multe flori discrete, alb-crem, complet închise, atârnate ca un pandantiv, ovare de culoare verde-gălbui, un indiciu clar al unei specii cleistogame, autogame, total diferite de cele cu polenizare încrucișată, chasmogame, de exemplu Epipactis helleborine”, a precizat Nora Anghelescu, pentru Societatea Ornitologică din România.
Epitetul specific, bucegensis, ales pentru noua specie, este derivat din numele Bucegi, adică ad litteram din Bucegi, aceasta fiind o referire la Parcul Natural Bucegi și lanțul muntos în care a fost descoperită specia. În ultimii ani s-a dovedit că Parcul Natural Bucegi adăpostește taxoni nedescoperiți, cum ar fi nou descoperita Nigritella nigra subsp. bucegiana Hedrén, Anghel și R. Lorenz, subsp. nov. (2022).
Epipactis bucegensis, noua specie de orhidee a fost deja prezentată lumii științifice mondiale, cercetătorii români publicând articole în mai multe reviste internaționale de specialitate, precum Plants (Basel). 2023 May; 12(9):1761, Orchidarium No.26, July 2023, The Orchid Review yearbook 2023 (in press).
Deși morfologic este comparabilă cu alte specii de Epipactis, noua specie Epipactis bucegensis poate fi distinsă cu ușurință de taxonii înrudiți prin frunzele sale alungite-lanceolate, aproape erecte, gălbui, tepalele sale alb-crem până la galben-alburiu, baza pețiolului pigmentat cu violet și fructele mature cu tentă violet. Observațiile au relevat că, odată ce fructul începe să se maturizeze, întregul aspect al plantelor se modifică. Plantele tinere de culoare galben pal se transformă treptat în indivizi maturi, mai robuști, de culoare verde închis, cu nuanțe violete, cu capsule mari de fructe violete, în formă de pară. Pe viitor, această variație caracteristică a culorii poate prezenta un interes horticol semnificativ în ceea ce privește potențiala sa introducere într-un mod controlat de cultivare.
Cu toate acestea, structura unică a labelului speciei Epipactis bucegensis reprezintă principala sa caracteristică distinctivă, făcându-l ușor de deosebit de toate celelalte specii europene de Epipactis. Concret, labelul este format doar din două părți, comparativ cu toți ceilalți taxoni Epipactis, care au labelul tripartit. În plus, observația că poliniile (ce conțin tot polenul unei flori) intră în contact direct cu stigmatul, a întărit presupunerea inițială a specialiștilor că este un taxon distinct, autogam, care se autopolenizează, producând astfel semințe fără a depinde de prezența insectelor. În consecință, Epipactis bucegensis, specie micro-endemică, poate reprezenta un exemplu de autogam recent format în cadrul genului Epipactis, care a reușit să colonizeze noi habitate, să se reproducă și să prolifereze cu succes, independent de prezența polenizatorilor.
