Imaginea are în centrul său structura geologică numită Seth ce se află unul dintre cei doi lobi ai cometei 67P/Churyumov-Gerasimenko (67P/C-G). În momentul realizării fotografiei, Rosetta se afla la 28 de kilometri de centrul cometei, scrie Descopera.ro.
Imaginea publicată recent a fost aleasă şi procesată de către astronomul amatorJacint Roger Perez, ce a combinat trei imagini realizate de camera OSIRIS de pe sonda Rosetta. Conform Mail Online, „Seth” se află în partea stângă a fotografiei.
Structura reprezintă „una dintre zonele geologice de pe lobul mare al cometei”, a afirmat ESA. „Priveliştea din fundal prezintă zonele Babi şi Aker, ambele localizate pe lobul mare al cometei”, au adăugat astronomii ESA. Rosetta a realizat imaginea pe 22 septembrie 2014.
Doi ani mai târziu, sonda şi-a încheiat misiunea după ce s-a prăbuşit pe suprafaţa cometei. Misiunea istorică în valoare de 1,3 miliarde de dolari a fost încheiată oficial pe 30 septembrie 2016 în cadrul unei prăbuşiri controlate. Rosetta a fost prima sondă ce a ajuns pe o cometă.