Cel puțin 30 de persoane au murit și aproximativ 20.000 de vite au pierit în urma furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra provinciilor Faryab și Badakhshan, din nordul Afganistanului, unde ninsorile abundente au provocat în total 200 de morți de la începutul acestei luni, relatează luni EFE.
"Ca urmare a ninsorii puternice, 26 de săteni au murit și alți 9 au fost răniți în șase districte", a declarat guvernatorul provinciei Faryab, Javid Baidar.
Sursa a precizat că unele victime au murit îngropate de avalanșe, în timp ce altele din cauza temperaturilor foarte scăzute care au însoțit ninsorile abundente, "cele mai mari din ultimii 40 de ani în această regiune" unde stratul de zăpadă a atins între 60 și 100 de centimetri.
Furtuna de zăpadă a ucis și 20.000 de vite și a distrus 600 de case în această provincia, unde, potrivit lui Baidar, numărul victimelor ar putea să crească.
"Aproximativ 30 de ciobani și circa 7.000 de animale sunt date dispărute", a spus guvernatorul, care a precizat că autoritățile nu au putut lua legătura cu mai multe sate din această zonă calamitată.