Rachael nu este mamă, dar a cumpărat oul Kinder pentru ea şi, când a deschis surpriza, a găsit o jucărie pe care o consideră "absurdă". Jucăria constă într-un răţoi rapper, care pare să facă un gest vulgar, nepotrivit pentru copii.
Ea le-a scris celor de la Ferrero pentru a-i ruga să scoată de la vânzare ouăle de ciocolată cu surprize în care o jucărie răţoi pare să îţi atingă "zona genitală"-
"Ce e asta şi de ce sunt expuşi la aşa ceva copiii? Ce se întâmplă cu lumea în care trăim - e dezgustător şi suntem în mod evident desensitivizaţi la asta". Ferrero, la rândul său, a explicat pentru Kidspot că standardele companiei sunt unele înalte şi că, înainte de a ajunge în magazine, o echipă de designeri, tehnicieni, doctori şi psihologi analizează fiecare jucărie.