În urma tragicului incident, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus miercuri condamnarea lui Iulian R.
"Instanța îl condamnă pe inculpat, în prezent aflat sub imperiul măsurii arestului preventiv în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa principală de 17 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat", au precizat magistrații citați de Realitatea de Iași.
Procesul individului a început pe data de 27 noiembrie 2018. Asta, după ce el fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv, începând cu data de 9 octombrie 2018.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Iulian R., sub acuzaţia de omor calificat.
La începutul lunii octombrie 2018, individul a intrat în atenţia oamenilor legii, în urma unui incident de–a dreptul şocant.
Potrivit anchetatorilor, atunci, individul ar fi turnat un lichid inflamabil pe iubita lui şi i-ar fi dat foc, după care ar fi sunat la 112 şi le-ar fi spus medicilor că tânăra ar fi umblat la o butelie cu gaz şi s-ar fi aprins din greşeală.
Oamenii legii au stabilit că totul a pornit de la o ceartă care a avut loc între cei doi, iar, la un moment dat, individul ar fi aruncat pe femeia de 31 de ani cu un lichid inflamabil şi i-ar fi dat foc.