Cântăreața a anunțat printr-o postare pe Instagram că este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Alanis Morissette urmează să împlinească pe 1 iunie 45 de ani, iar această vârstă se pare că îi aduce vești foarte bune, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. Artista este căsătorită cu rapper-ul Mario Treadway, cunsocut cu numele de scenă, SoulEye. Aceștia au împreună încă doi copii, Ever Imre, născut în 2010 și Onyx Solace, născută în 2016.
În 2017 Alanis a dezvăluit publicului faptul că s-a luptat cu depresia postpartum după fiecare naștere, într-atât încât uneori nu era capabilă să se ridice din pat. "Atunci când eram copil, îmi imaginam că voi avea copii și un soț uimitor. Partea aceasta cu despresia este ceva ce nu aș fi gândit vreodată că se va întâmpla. Gradul și intensitatea depresiei mele post-natale m-a șocat. Sunt predispusă depresiei, dar m-a surprins durerea fizică. Nu am realizat profunzimea la care poate ajunge. Membrele, spatele, torsul, capul, toate mă dureau. Și situația a continuat timp de 15 luni. Mă simțeam că sunt acoperită cu smoală și că totul necesita un efort de 50 de ori mai mare. "A fost pur și simplu un moment extrem de intens și dacă aș putea să împărtășesc acest lucru cu o persoană care trece prin același lucru i-aș spune să caute ajutor mai devreme decât mine." ", declara aceasta. Totuși condiția ei nu a împiedicat-o să fie decisă în a aduce pe lume și al treilea copil, anunnțând sarcina cu o postare Instagram.