Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că pompierii au fost anunţaţi sâmbătă dimineaţa, în legătură cu un incendiu la casa parohială din localitatea Cut, în comuna Dumbrava Roşie, iar la locul solicitării s-au deplasat şase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD.
“Incendiul se manifesta generalizat la un adăpost pentru animale şi o magazie dintr-o gospodărie şi la acoperişul casei parohiale (P+E+M), la o anexă gospodărescă (învecinată cu adăposul pentru animale), la acoperişul unei hale de depozitare a unui operator economic. Până la sosirea forţelor de intervenţie din casa parohială s-au autoevacuat o femeie şi doi copii. Persoanele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Neamţ.
În urma incendiului au ars acoperişul casei parohiale (construit din astereală din lemn şi acoperit cu tablă) pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, planşeul din lemn de la opt camere situate la primul etaj, elemente de tâmplărie din componenţa ferestrelor, mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, acoperişul anexei (casei parohiale) cu suprafaţă de 100 metri pătraţi şi aproximativ 200 kilograme de câlţ.
De asemenea au ars magazia din lemn cu bunurile din interior (5 mc cherestea, 0,5 mc lem de foc, 100 de kilograme de cereale şi adăpostul pentru animale cu suprafaţa de 40 de metri pătraţi în care se aflau doi iepuri şi 37 de păsări.
Pompierii au precizat că incendiul a cuprins şi acoperişul unei hale de depozitare pe o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătraţi.
ISU Neamţ a precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs de un cablu deteriorat sau neizolat corespunzător ce se afla în adăpostul pentru animale.
Intervenţia pompierilor a durat şapte ore.