Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, pentru Mediafax, că echipajele de pompieri au fost chemate la un hipermarket din localitatea Blejoi, unde o bucată de tavan s-a desprins din suporți și a căzut.
Incidentul a avut loc în zona caselor de marcat.
„Pe aproximativ 100 mp tavanul fals s-a desprins din suporți, un angajat este rănit ușor, refuză transportul la spital”, a declarat Vasiloae.
La rândul lor, reprezentanții Poliției Prahova au declarat că o familie formată din mamă, tată și copil a fost lovită. Copilul nu a pățit nimic, iar femeia și bărbatul au fost zgâriați, nefiind transportați la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă.