Biserica din Brodina de Sus arde generalizat, a anunțat ISU Suceava.
„Intervenim la incendiu la biserică și clopotniță. Este ardere generalizată. Intervin pompierii militari de la mai multe subunități și SVSU-urile din zonă. În total, la fața locului, vor ajunge 10 autospeciale”, anunță ISU Suceava.
Flăcările au cuprins turla bisericii şi s-au extins rapid la toată construcţia.
Călugării de la mănăstire au reuşit să se autoevacueze la timp, nefiind identificate victime.
”Din fericire nu am înregistrat victime până în acest moment. Vorbim de o biserică din lemn, focul s-a extins pe 350 mp. Aceasta ardea generalizat la sosirea piompierilor. 10 autospeciale intervin în acest moment. La momentul la care vorbim nu mai există pericol de propagare la clădirile învecinate. După stingerea incendiului și verificarea eventualelor focare vom stabili cauza izbucnirii flăcărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, la Realitatea PLUS.