Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, ameninţă că se va arunca de la etajul 4 al apartamentului în care locuieşte, situat pe Calea Galaţi din municipiu, scrie Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, un negociator din cadrul IPJ Brăila, sprijiniţi de pompierii din cadrul ISU Brăila cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
"În urmă cu puţin timp, femeia, în vârstă de 72 de ani, din Brăila, s-a aruncat de la geam. În aceste momente îi sunt acordate îngrijiri medicale de specialitate", arată sursa citată.
”Astăzi, în jurul orei 11:25 polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, amenință că se va arunca de la etajul 4 al apartamentului în care locuiește, situat pe Calea Galați din municipiu.
În aceste momente la fața locului se află polițiștii, un negociator din cadrul I.P.J. Brăila, sprijiniți de pompierii din cadrul I.S.U Brăila cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În urmă cu puțin timp, femeia, în vârstă de 72 de ani, din Brăila, s-a aruncat de la geam. În aceste momente îi sunt acordate îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.