Cancerul ovarian poate fi mortal în cazul în care este detectat în fază avansată, astfel încât studiul elaborat de University College London ar presupune un avans important în diagnosticarea anticipată a acestei boli și în lupta împotriva sa.
Pentru acest studiu, echipa de cercetători a urmărit din punct de vedere medical peste 46.000 de femei, însă oamenii de știință sunt precauți în privința numărului de vieți care ar putea fi salvate, potrivit Agerpres.
Studiul realizat de University College London se bazează pe analizarea nivelurilor unei proteine — CA125 — prezentă în sânge, având în vedere că aceasta crește în cazul pacientelor care suferă de cancer ovarian.
Cercetătorii au înregistrat variațiile acestei proteine în sânge de-a lungul timpului iar în cazul unei creșteri a acesteia pacientele au fost supuse unui alt tip de teste, precum ecografia, pentru a verifica rezultatul.
Potrivit declarațiilor acordate BBC de profesorul Usha Menon, de la University College London, studiul constituie un progres important, deși nu se știe dacă "noul diagnostic detectează la timp cancerul ovarian pentru a salva vieți".