Mohamad Yassin, care ar fi cerut două milioane de euro mită, de la Omar Hayssam pentru a-l scăpa din închisoare, ar fi spus, în 2014, că are o relație bună cu Traian Băsescu. Yassin, medicul omului de afaceri, ar fi menționat numele fostului șef de stat, în timpul discuțiilor cu Omar Hayssam, în care încerca să îl convingă pe acesta din urmă să îi dea cele două milioane de euro, întrucât își poate exercita influența asupra unor persoane și îi poate scăpa de condamnare, arată Digi 24, care citează un document DNA, potrivit Ziare.com.
Astfel, procurorii DNA susțin că medicul s-ar fi folosit, în discuțiile cu Omar Hayssam, de faptul că avea o presupusă relație bună cu Băsescu, însă nu i-ar fi spus direct că îi va ușura situația juridică, prin intermediul fostului președinte.
Cu toate acestea, Mohamad Yassin a respins acuzațiile DNA, susținând că nu s-a folosit de numele fostului președinte, pentru a obține bani de la omul de afaceri.
Yassin Mohamad a fost trimisul oficial al fostului șef de stat, Traian Băsescu, în negocierile cu răpitorii ziariștilor români în Irak, precum și beneficiarul unei părți din averea lui Hayssam, după ce acesta din urmă a fost acuzat de terorism.
Yassin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 4 aprilie. Procurorii suspectează că sirianul ar fi primit mită două milioane de euro, pentru a ajuta o persoană denunțătoare în acest dosar, să scape de închisoare. Banii ar fi fost intermediați de omul de afaceri Fadel Tahli. Deși DNA nu precizează cine este denunțătorul, presa a relatat că este vorba despre Omar Hayssam. Sirianul Yassin este acuzat de trafic de influență, în timp ce Fadel Tahli este suspectat de complicitate la trafic de influență.
Procurorii detaliază că, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, Yassin, în mod direct și prin intermediul lui Tahli, a pretins de la două persoane, denunțătoare în dosar, suma de aproximativ două milioane de euro. Sirianul a promis că își va exercita influența asupra organelor judiciare, astfel încât să fie desființată, pe cale extraordinară, o hotărâre de condamnare la închisoare cu executare, în cazul unuia dintre denunțători, care ar fi urmat să fie pus in libertate.
Arestarea medicului lui Omar Hayssam vine după ce acesta din urmă a fost condamnat definitiv, în urma cu două săptămâni, la 23 de ani și patru luni de închisoare, pentru terorism, în urma unei decizii a judecătorilor de la Curtea de Apel București.