Adjunctul secretarului general NATO - Mircea Geoană a reacționat după ce cumnatul său a fost dat în urmărire națională.
Polițiștii îl caută de 24 de ore pe Ionuț Costea, după ce a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare. Între timp, fostul ministru Sebastian Vlădescu e în spatele gratiilor la Rahova în același dosar. El au fost condamnat definitiv la 7 ani si 4 luni de închisoare cu executare. Însă este de negăsit. Polițiștii care au mers la casa fostului director Eximbank pentru a-l ridica nu l-au găsit acasă. Acesta a fost dat în urmărire generală, iar poza sa a fost încărcată pe site-ul Poliției Române la secția de persoane dispărute.
Într-o primă reacție, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că hotărârile judecătoreșt trebuie respectate, iar el și soția lui vor fi alături de nepoții lor, în aceste momente grele.
„Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate.
Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a declarat Mircea Geoană la un post TV, potrivit G4Media.ro.
Cu o zi în urmă, când cumnatul său Ionuţ Costea a fost dat în urmărire, secretarul general adjunct a adresat un mesaj despre corupție în deschiderea dezbaterii organizate de Institutul Aspen România. Mircea Geoană a vorbit și despre buna guvernare, esențială pentru ca România să își atingă potențialul.
„Buna guvernanță contează. Transparența contează. Lupta împotriva corupției contează. Uneori, când vorbim despre aceste noi centre de greutate, avem tendința de a uita că, pentru a ajunge cu adevărat în liga mare, trebuie să ne asigurăm că avem și instituțiile politice, economice și de stat de drept, precum și mecanismele de control și echilibru, astfel încât adevăratul potențial, strategic, economic și uman să fie eliberat”, declară M. Geoană, într-un discurs despre corupție.
Instanța Supremă a dispus, vineri, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă de care era acuzat Mircea Ionuț Costea, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, dar l-a condamnat pe cumnatul lui Mircea Geoană la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea de luare de mită. Costea a fost dat în urmărire vineri, după ce nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu.
Mircea Ionuț Costea este condamnat într-un dosar de mită în valoare de 20 de milioane de euro pe care compania austriacă Swietelsky a dat-o unor oficiali români și unor persoane influente, ca să-și asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată București-Constanța. Potrivit unor surse, Ionuț Costea ar fi plecat din tara in urma cu cateva luni sa se trateze de cancer, dar nu se știe în ce țară.
În același dosar a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și fostul ministru al finanțelor Sebastian Vlădescu. Acesta s-a predat vineri la Secția 6 de poliție și a fost încarcerat seara la penitenciarul Rahova.