Discuții în miez de noapte la Palatul Victoria. Șefii Coaliției își împart peterea.
Deși la nivel declarativ reprezentanții Coaliției spun că negocierile pe funcții au fost oprite până când nu se va rezolva cu revendicările profesorilor care sunt în grevă de 3 zile, iată că în practică lucrurile stau cu totul altfel.
Ciucă și Ciolacu au fost, de altfel, marii absenți de la negocierile de la sediul FSLI, care au durat mai bine de 4 ore și s-au finalizat fără să aducă vești bune pentru elevi, în sensul că greva continuă și mâine.
La ședința sindicatelor din Educație au participat, în schimb, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii Marius Budăi, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și secretarul general al Guvernului Marian Neacșu.
Anterior discuțiilor de la Guvern dintre cei 3 lideri ai Coaliției, se pare că ar fi avut loc o ședință de taină în biroul lui Marcel Ciolacu de la Parlament. Liderul social-democraților i-ar fi chemat acolo, miercuri seara, pe doi miniștrii pesediști din cabinetul Ciucă, dar și pe secretarul general al partidului, Paul Stănescu. Vorbim despre Gabriela Firea și Sorin Grindeanu. Cel mai probabil, discuțiile au vizat funcțiile cheie din guvernul pe care Ciolacu ar urma să îl conducă după rocada premierilor.
Discuțiile din biroul lui Ciolacu vin la scurt timp după mesajul președintelui Klaus Iohannis, care a transmis, miercuri dimineața, că nu este loc de alte negocieri și trageri de timp în ceea ce privește rotația premierilor care - potrivit protocolului Coaliției - ar urma să aibă loc la finalul acestei săptămâni, mai exact pe 26 mai.
„Cert este că, imediat după ce se inițiază procedura, adică depunerea mandatului premierului Ciucă, voi iniția următorii pași. Nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope. Această rotație trebuie să aibă loc rapid, corect, cum se spune pe scurt, sticlă. Nu e loc de tras sfori și negocieri, ci de ce anume și-a însușit Coaliție de la început", a transmis Iohannis.