"Ştii când a început să fie greu? După ce s-a terminat emisiunea şi eu nu-mi mai găseam nimic de lucru, pentru că toată lumea mă asocia cu Tanţa. Pentru că Tanţa crescuse atât de mult, mă călărise 7-8 ani atât de mult, încât eu nu mai eram. Mi-am dat seama că eu trebuie să fac ceva pentru că Tanţa stătea călare pe mine şi eu nu puteam să trăiesc de ea. Toată presa a scris: „Nuami Dinescu o renegă pe Tanţa“. Bre, nu o reneg, dar câtă vreme nimeni nu a vrut să facă nimic cu ea… Tanţa e un personaj. „Da, dar trebuie să te ţii de ea, că e un brand.“ Da, dar ce fac cu un brand pe care nu-l vrea nimeni? E drept, că nici eu nu m-am dus să bat pe la uşi, nu sunt genul. Eu nu am vrut decât să le arăt oamenilor că sunt un actor care a reuşit să facă atât de bine un personaj încât el a intrat în conştiinţa oamenilor. A fost o perioadă în care nu mai suportam să mă strige lumea pe stradă Tanţa. Şi acum mă mai strigă, dar acum mă mai strigă şi Nuami, şi mai nou şi doamna ministru (datorită scheciurilor din emisiunea „Starea Naţiei“ în care o parodiază pe Viorica Dăncilă - n.r.). E clar, deja am trei personaje cu care defilez, e bine. Tanţa practic eram tot eu, dar una obraznică şi care îndrăznea să spună ce nu aveam eu tupeu să spun. Pentru că în momentul în care ataşezi nişte detalii - boneţica şi şorţul ăla - nu mai sunt eu şi pot spune orice măgărie, pentru că nu am zis-o eu, a zis-o Tanţa. Asta e şmecheria cu personajele. Aşa că greu de gestionat a fost atâta vreme cât nu mi-am mai găsit nimic de lucru", a spus Nuami Dinescu.