Mai mulți prefecți au fost loviți subit de boală chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, fiind sub pericolul destituirii de către noua guvernare PNL.
În rândul prefecţilor care nu s-au îmbolnăvit apar primele semne de "epurare". Emilian Dragnea, prefectul din Argeş, s-a oferit chiar să dea şi o masă la finalul mandatului şi l-a invitat şi pe noul ministru de Interne, Marcel Vela, care a acceptat.
Marius Vela le-a transmis prefecților că sunt "dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, orice îndatorire faţă de politiceni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe, care v-au susţinut şi v-au promovat în unele funcţii de răspundere la nivel judeţean"
Noul ministru de Interne a avut un mesaj ironic la adresa prefecților loviți de virusul misterios:
"Voi trimite o echipă de medici de la policlinica din Oradea, ca să-i ajutăm, că poate au primit o medicamentație greșită. Să nu fie, Doamne ferește, mai grav. Deci, Ministerul de Interne va fi mâine la Arad pentru a le acorda asistență medicală celor doi colegi astfel încât ei să revină cât mai repede la obligațiile profesionale, administrative, guvernamentale și chiar politice pe care le au. Eu nu cred că au fost orientați doi viruși în Arad exact să atace prefectul și subprefectul, și ei să cadă subit într-o boală", a declarat Marius Vela în cadrul conferinței cu prefecții.
Marius Vela: MAI va fi depolitizat
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a mai declarat joi că ministerul va fi depolitizat, iar cei care fac parte din sistem trebuie să nu se simtă legaţi de vreo influenţă din partea unor terţe persoane.
"Vă garantez că acest minister va fi depolitizat. Cei care sunteţi acum în direct cu mine, din judeţe, din aparatul central, consideraţi că acum, înainte de alegerile care au loc peste câteva zile, sunteţi dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, orice îndatorire faţă de politiceni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe, care v-au susţinut şi v-au promovat în unele funcţii de răspundere la nivel judeţean", a spus Vela, în videoconferinţa cu prefecţii pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor prezidenţiale.
El le-a cerut angajaţilor MAI să nu accepte nicio ameninţare sau încercare de influenţare în cadrul procesului electoral, iar dacă acest lucru se întâmplă să anunţe imediat aceste lucruri.
"Sunteţi în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, sunteţi oameni de carieră, comandanţii dumneavoastră sunt aici, cu mine, la această masă, vă subordonaţi direct lor şi în mine aveţi un aliat. Am cunoscut situaţii, chiar le-am reclamat, în care anumiţi poliţişti nu erau chiar corecţi, că le era jenă de domnul deputat, de domnul senator, de domnul primar, mai închideau ochii la secţia de votare, când intră, cine, cum intră un alegător. (...) Sunteţi poliţia naţională. Vă dezleg de orice obligaţie. Respectăm împreună legea şi aşa va fi. Orice ameninţare, influenţă, orice apropo, aluzie care vă pun în pericol intervenţia, integritatea, devotamentul, o să vă rog să le anunţaţi direct şefului de armă care are de la mine rugămintea de a mă anunţa pe mine în următorul minut, indiferent de oră, pentru că nu voi tolera ca undeva, într-o localitate, într-un judeţ, (...) greşeala unui coleg implicat în procesul electoral să arunce o pată inclusiv pe dumneavoastră, începând cu prefectul până la oricare inspector şef", a afirmat Vela.
Ministrul le-a cerut celor din prefecturi să "declare război infractorilor", război care va fi câştigat, spune el, în urma cooperării dintre instituţii.
"Atunci când se comite o infracţiune, o răpire, infractorii, reţelele de trafic de droguri, de trafic de persoane nu aleg între copiii poliţiştilor sau copiii dascălilor, între familiile medicilor sau cele ale celor din mediul privat, între bătrâni şi tineri, între bărbaţi şi femei. Necazurile şi infracţiunile ne afectează pe toţi, indiferent de vârstă, de profesie, de judeţ, de moment şi de acele decizii pe care nu le putem controla venite din partea fenomenului, din partea unei situaţii infracţionale care este pe zi ce trece tot mai dezvoltată şi amplificată, nu doar la nivelul României. Aşadar, vă rog, dragi colegi din prefecturi, (...) să facem o echipă, să declarăm război infractorilor, un război pe care îl vom câştiga împreună", a declarat ministrul Afacerilor Interne.