Testul anunțat miercuri a fost al cincilea dintr-o serie și a constat din lansarea unor ținte care reprezentau amenințările și interceptarea lor de către rachete Stunner.
"Interceptoarele au fost lansate, au efectuat toate fazele zborului și au interceptat țintele", arată un comunicat al ministerului israelian al apărării. Analizele preliminare arată că obiectivele testului au fost "atinse cu succes".
Testul a fost efectuat în comun de Organizația pentru Apărare Antirachetă a Israelului și Agenția SUA pentru Apărare Antirachetă (MDA) la poligonul maritim Yanat din sudul Israelului. Directorul MDA, viceamiralul Jim Syring, a declarat că Statele Unite sunt "angajate ferm în susținerea dezvoltării de către Israel a unui sistem de apărare antirachetă".
Sistemul Praștia lui David a fost construit de Rafael Advanced Defence Systems din Israel, cu Raytheon Missile Systems din statul american Arizona ca subcontractor.