UPDATE: Jandarmii s-au prezentat, în această dimineaţă, la Judecătoria Constanţa doar cu procesele verbale, pentru că nu i-au găsit acasă pe copii.
Este a cincea oară când judecătorul Bogdan Arhip încearcă să-i aducă pe copii în sala de judecată, pentru a-i audia, informează Radio Constanţa.
Acelaşi magistrat a făcut obiectul unei cercetări disciplinare pentru comportament neadecvat în acest proces, iar Inspecţia Judiciară a stabilit că magistratul nu a procedat corect, în unele privinţe.
Deocamdată, CSM nu a luat nicio măsură împotriva acestuia.
Avocaţii apărării au cerut ca, până vineri, materialul video depus la dosar să fie expertizat tehnic.