Ioan Mircea Paşcu reacţionează la zvonurile lansate de publicaţia g4media.ro, despre o posibilă încercare a Vioricăi Dăncilă de a se autopropune pentru funcţia de comisar european, în locul Rovanei Plumb.
Paşcu, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, îi solicită premierului să dezmintă public aceste informaţii.
"Constat cu mâhnire ca se înmulțesc și se întăresc zvonurile ca Dna Dancila ar urmări in realitate sa ajungă domnia sa comisar european, și nu Rovana Plumb, propusă chiar de ea însăși.
Personal, cunoscând-o pe Dna Dancila de atâția ani, ca pe o persoana integra, onorabila, nu pot sa cred aceste zvonuri, stârnite evident de răuvoitori.
Ar însemna ca toată campania electorala pentru funcția de președinte al României este un fals, ca partidul a fost antrenat intr-o mascarada, iar Dna Plumb a fost propusă, tocmai pentru a fi sacrificata!?
In același timp, in baza lungei și bogatei experiențe politice acumulate, știu ca zvonurile, dacă nu sunt contracarate repede și complet, tind sa se inradacineze, creind o noua realitate, chiar dacă falsa.
De aceea cred ca, pentru a-și re-credibiliza campania pentru președinție, Dna Dancila ar trebui sa dea imediat o declarație publica, care sa reteze asemenea zvonuri din rădăcina, spunând clar și răspicat ca nu are absolut nicio intenție sa se autopropuna comisar european!
Altfel, fără o asemenea declarație, mi-e teama ca răul pe cale sa se producă se va dovedi ireparabil, dând o lovitura puternica nu numai candidaturii domniei sale, ci și partidului și credibilității sale!", a scris Ioan Mircea Paşcu pe Facebook.