Guvernul Ciolacu se reuneşte miercuri în şedinţă pentru Legea privind noile măsuri fiscale, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, care va fi discutată în primă lectură. Inițial, ședința Executivului fusese programată pentru ora 17.00, potrivit agendei oficiale a premierului Marcel Ciolacu de pe site-ul Guvernului.
Este posibil ca proiectul de asumare a răspunderii pentru pachetul de austeritate să fie supus la vot în Parlament săptămâna viitoare, marţi sau miercuri.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat de la începutul lunii septembrie că Guvernul își asumă răspunderea pe noua lege privind măsurile fiscal-bugetare.
Şedinţa de Guvern va avea loc de la ora 17.00, pentru prima lectură a Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Reuniunea miniștrilor de la Palatul Victoria are loc după consultarea premierului Ciolacu cu societatea civilă și cu reprezentanții Consiliului Tripartit și pentru Dialog Social.
„În acest moment, toate cele prinse în legea de asumare, pe care doresc să o trec astăzi prin şedinţă de Guvern, fiind la prima lectură, au fost convenite în coaliţie, asumate, ţinând cont de contextul în care ne aflăm. Nu a fost dorinţa mea ca după două luni de prim-ministru să vin cu măsuri de modificare a Codului fiscal. Am încercat...Am avut întâlniri cu ONG-urile, (...) întâlnire tripartită şi cu sindicate şi cu patronate. Deci, a fost un dialog permanent, nu a fost nimic făcut pe ascuns", a precizat premierul Marcel Ciolacu, citat de agerpres.ro.
Șeful Guvernului a spus că vor fi analizate şi amendamentele depuse de către parlamentari.
"Urmează, în Parlament, să se vină cu amendamente şi vedem, prin şedinţă de Guvern, pe care ni le asumăm sau nu. Sunt nişte măsuri fiscale, nu vorbim de reforma fiscală prevăzută în cererea de plată numărul 4 de anul viitor. Sunt două lucruri total diferite. Să încercăm să ne încadrăm cât mai aproape de ţinta de deficit asumată de către un Guvern al României, indiferent cine l-a condus sau din ce coaliţie a fost creat. Mi se pare un test de maturitate politică şi nu numai", a mai explicat premierul.
În plus, Marcel Ciolacu a subliniat că România nu se poate dezvolta fără fonduri europene şi, "indiferent de costurile politice", nu vrea să rămână în istoria ţării ca fiind prim-ministrul care "a blocat" bani proveniţi de la Uniunea Europeană.
Ce prevede pachetul de austeritate al Guvernului
Guvernul a prezentat planul de austeritate fiscală. Deficitul, redus și prin taxarea românilor de rând
SALARIUL MINIM
Premierul Marcel Ciolacu a convocat miercuri, la Guvern, Consiliul tripartit pentru a discuta despre creșterea salariului minim pe economie. Prima majorare ar putea avea loc chiar în luna octombrie acest an.
Discuțiile au loc în contextul în care o parte a mediului de afaceri susține că o majorare ar trebui să se facă de la 1 ianuarie 2024, nu de la 1 octombrie 2023, deoarece companiile au deja stabilite bugetele de salarii pentru acest an, arată, potrivit unui comunicat al Confederației Patronale Concordia.
O altă dispută este legată de majorarea salariului, la pachet cu eliminarea unei scutiri de taxe. Dacă salariul minim brut se va majora la 3.300 lei de la 1 octombrie și nu va mai exista o scutire de taxe pentru 200 lei, un angajat va încasa net 1.964 de lei, în timp ce, dacă se scutesc cei 200 lei de taxe, același angajat ar primi un net de 2.164 lei.
Dacă salariul minim se va majora la 3.750 lei de la 1 ianuarie anul viitor, fără scutirea de taxe, netul unui angajat ar fi de 2.227 lei, iar cu scutire de taxe pe suma pentru 200 lei, angajatul ar lua „în mână” 2.427 de lei.
Și Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a anunțat că antreprenorii nu se opun majorării salariului minim pe economie, dar în condițiile în care acest lucru le aduce mai mulţi bani angajaților, nu doar mai mulţi bani în bugetul de stat, din impozite și taxe.
CU CÂT AR CREȘTE SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
Salariul minim în prezent: 3.000 lei brut (*200 neimpozitați), adică 1.898 lei net
Salariul minim, octombrie 2023: 3.300 lei brut, adică 1.981 lei net, o creștere de 83 de lei
Salariul minim, 1 ianuarie 2024: 3.900 lei brut (în două tranșe), adică 2.314 lei net
Sursa: Realitatea PLUS
CUM VREA GUVERNUL SĂ REDUCĂ EVAZIUNEA FISCALĂ
Orice venituri realizate de persoanele fizice constatate de organele fiscale (...) a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor.
Sursa: proiect de lege măsuri fiscale /Realitatea PLUS
MILIOANE DE SALARII AR PUTEA FI TĂIATE
Angajații din IT și construcții, scutiți de impozit de venit
*venituri brute lunare de maximum 10.000 lei
Reintroducerea CASS pentru angajații din construcții, agricultură și industria alimentară
Tichetele de masă -se acordă în bani
-impozit 10% din venitul brut, din care se deduce CASS
vouchere de vacanță
*doar pentru bugetarii cu salarii de până în 8.000 lei net
Sursa: proiect de lege măsuri fiscale /Realitatea PLUS
TAXE MAI MARI PENTRU VICII ȘI LUX
Impozit special 0,3% pe clădiri mai scumpe de 500.000 euro
Impozit special 0,3% pe mașini mai scumpe de 75.000 euro
TVA 5% crește la 9% - livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă
TVA 9% crește la 19% - bere fără alcool și alimente cu conținut ridicat de zahăr, zahăr adăugat
Accize țigări: creștere de la 594,97 lei / 1.000 țigarete la 672,92 lei / 1.000 țigarete
sursa: proiect de lege măsuri fiscale /Realitatea PLUS
VOUCHERELE DE VACANȚĂ, SUME MAI MARI, DAR TAXATE CU CASS (10%)
Valoarea voucherelor de vacanță crește la 1.600 lei și se aplică CASS. Valoarea voucherelor de vacanță va crește oficial de la 1.450 de lei la 1.600 de lei pentru fiecare angajat. Creșterea este prevăzută doar pentru bugetarii care au salariul până 8.000 de lei net.
Voucherele de vacanță vor fi majorate la valoarea de 1.600 lei, dar se va plăti contribuție de asigurări de sănătate (CASS) de 10% și se vor acorda doar persoanelor cu venituri nete sub 8.000 lei. Voucherele de vacanță și tichetele de masă vor putea fi acordate și în bani, iar cota de CASS va fi aplicată și acestei sume.
Sursa: proiect de lege măsuri fiscale
Posibile modificări în pachetul de austeritate al Guvernului - Pretențiile UDMR
Există o posibilitate ca proiectul aflat în prima lectură în ședința de miercuri a Guvernului să sufere modificări, după ce UDMR a anunţat deja că nu este de acord cu toate măsurile din pachet.
UDMR a precizat că va trimite propunerile sale Guvernului și așteaptă ca acestea să fie luate în considerare în elaborarea versiunii finale a proiectului.
Dar UDMR nu a spus „un NU hotărât” pachetului de măsuri, după cum a declarat premierul Marcel Ciolacu. Proiectul noii legi de măsuri fiscal-bugetare a fost pus în transparență publică marți, 19 septembrie.
„Îmi asum răspunderea pentru noua reformă fiscală. Nu voi tolera șmecheria. Bani făcuți de firme cu un angajat și cu un computer. Nu putem accepta că doar cei mulți și fraieri plătesc și cei șmecheri nu”, a declarat Marcel Ciolacu în urmă cu o săptămână.
UDMR a anunțat deja că propunerea Guvernului este inacceptabilă, deoarece reprezintă "o improvizație completă și încalcă principiul autonomiei locale."
"Guvernul nu poate stabili cât se poate cheltui din bugetul local pentru instituții și programe culturale, recreative, religioase sau sociale, și nu poate decide ce instituții să fie comasate. Uniunea nu poate fi de acord nici cu măsurile de evaluare a performanței aplicate aleșilor locali propuse de Guvern. Asta ține de alegători. Guvernul nu poate impune câte spectacole de teatru trebuie să aibă loc sau de câte ori și în ce formă trebuie să se întâlnească primarul cu conducătorii instituțiilor religioase sau culturale. Nu putem accepta niciun astfel de criteriu, deoarece încalcă principiul autonomiei locale", a afirmat Kelemen Hunor, președintele UDMR.
Kelemen Hunor a catalogat drept o improvizație totală și a explicat că, dacă anul trecut ar fi fost adoptate propunerile Uniunii pentru introducerea taxei de 1% asupra veniturilor obținute de marii operatori economici și bănci, deficitul bugetar ar fi fost mult mai mic în prezent. Ceea ce este cunoscut sub denumirea de "impozitul de lux", care nu este altceva decât impozitul asupra bunurilor mobile și imobile, ar trebui, de asemenea, să revină autorităților locale, iar direcțiile regionale ale ANAF ar trebui desființate. Jocurile de noroc ar trebui supuse unei taxe mai mari, iar Guvernul ar trebui să ofere garanții că impozitarea băncilor nu va duce la creșterea dobânzilor și taxelor percepute de bănci, potrivit comunicatului de presă transmis de UDMR.
Opoziția pregătește moțiunea de cenzură pentru săptămâna viitoare, la asumarea răspunderii Guvernlui pe austeritate
Opoziția a anunțat deja că va depune moțiune de cenzură pe pachetul de austeritate cu care vine guvernul în Parlament. Pentru depunerea unei moțiuni de cenzură este nevoie de un sfert dintre semnăturile din numărul total al parlamentarilor, adică 117 semnături.
Calculele făcute de liderii opoziției (USR, AUR, Forța Dreptei) pot să nu ducă la dărâmarea Guvernului Ciolacu. Pentru că, pentru a depune moțiunea de cenzură, Opoziția are nevoie de 234 de voturi pentru a o trece în Parlament. Iar cele două partide PSD-PNL din coaliția guvernamentală au o majoritate - 276 de parlamentari.
Scandal în Parlament: Guvernul Ciolacu, amenințat cu moțiunea de cenzură - Opoziția, calcul după măsurile de austeritate - Cine înclină balanța