Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, vineri, după ședința de Guvern, că de la 1 ianuarie, pe perioada sezonului rece, scade la 5% TVA la energie termică, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru instituții publice și școli. Totodată, a anunțat ministrul, scade și TVA pentru locuințele noi.
„Am stabilit că de la 1 ianuarie 2022, pe perioada sezonului rece, TVA la energie termică va fi de 5%, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru instituții publice și școli.
O altă măsură așteptată a fost TVA redus la 5% pentru locuințe cu pragul care ajunge la 140.000 de euro. Se acceptă TVA de 5% pentru achiziția unei singure locuințe. La plafonul de 90.000 de euro nu există o condiționare cu privire la numărul de locuințe”, a anunțat Câciu, după ședința de Guvern.
Ministrul de Finanțe a anunțat, cu privire la salarizarea unitară, o prorogare a legii, cu excepția a două sectoare: sănătate și educație.
„S-au introdus o serie de măsuri care vor conduce la transparentizarea veniturilor publice și la creșterea colectării: introducerea unui radar al mărfurilor - orice marfă care intră pe teritoriul României va fi monitorizată și intenția este de fiscalizare; clarificarea legislației cu privire la tichetele cadou - de la 1 ianuarie 2022 se pot acorda doar propriilor angajați, se interzice acordarea către terți; introducerea contribuțiilor de sănătate pe pensiile care depășesc 4.000 de lei, doar pentru diferența de la 4.000 de lei în sus: se aplică și pensiilor cu caracter special sau de serviciu” a continuat Adrian Câciu.
El a explicat că-n contextul în care „80% dintre români câștigă sub 4.000 de lei, cred că ceilalți ar putea să-și plătească contribuția de sănătate”.
O noutate în ordonanță este aceea că în anul 2022, gratuitatea acordată elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval se asigură din bugetele locale.