”Azi, începând cu ora 10, colegii noştri de la Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, membri ai Sindicatului Agenţilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii -afiliat la FNSA, au declanşat un protest spontan”, au transmis, marţi, sindicaliştii Cartel Alfa.
Potrivit acestora, revendicările vizează:
1. Salarizarea la nivelul aparatului central.
2. Includerea in concediul de odihna a sporurilor şi indemnizațiilor acordate conform legii.
3. Acordarea sporului privind complexitatea muncii.
4. Acordarea sporului privind confidenţialitatea.
La nivelul ţării există 9 agenţii Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploiesti, Târgu-Mureş, Timişoara, Bucureşti.
La nivel national există aproximativ 200 de salariați ai acestor agenții, care desfășoară o muncă extrem de complexă, gestionează bugete de zeci de milioane de euro și sunt salarizati discriminatoriu in raport cu cei din aparatul central, deși desfășoară aceeași activitate, spun sindicaliștii.