UPDATE Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au precizat că, drept urmare a mediatizării cazului de ameninţare de la staţia de metrou Unirii 2, alte trei persoane au transmis sesizări.
Din audieri şi investigaţii, poliţiştii au conturat ipoteza că, şi în aceste cazuri, persoana care ar fi avut un limbaj ameninţător este aceeaşi cu cea identificată vineri şi care, în prezent, se află în investigaţii la o unitate spitalicească.
Sesizările formulate, ulterior mediatizării cazului, au fost depuse de către două femei şi un tânăr, care au interacţionat cu persoana în cauză, scrie Mediafax.
UPDATE 2: Poliţia Capitalei a anunţat că femeia bănuită de ameninţare la metrou se află în evaluare la Spitalul de Psihiatrie 'Prof. Dr. Al. Obregia', a anunţat AGERPRES. Audierile vor fi reluate ulterior.
UPDATE 1: Avem primele imagini cu suspecta din cazul incidentului de la metroul din Piața Unirii
UPDATE: Reprezentanții Poliției Capitalei au făcut mai multe precizări despre incidentele petrecute vineri dimineața în metroul bucureștean.
Poliția susține că femeia care a amenințat la metrou are 57 de ani și a fost recunoscută după haine.
”Astăzi, în jurul orei 10:00 s-a prezentat o doamnă care a spus că a fost aminințată de altă femeie. A descris-o și am urmărit imaginile. Cea care a aminințat este din București și are 57 de ani. A fost prinsă de colegii polițiști, la suprafață, în zona stației de metrou Pipera”, au spus un reprezentant al poliției în cadrul unei conferințe de presă, imediat după producerea incidentului.
Totodată, Poliția anunță că la metrou, majoritatea agenților sunt îmbrăcați în civil.
-----------------------------------------------------------------------------
Două incidente au avut loc vineri dimineață în stațiile de metrou din București, unde două femei au fost amenințate.
”Poliția Capitalei intervine în toate staţiile de metrou pentru protejarea persoanelor aflate în aceste locaţii şi pentru identificarea unei femei bănuite de comiterea infracţiunii de amenințare. Rugăm cetățenii să respecte indicațiile colegilor noștri aflați în stațiile de metrou și să manifeste prudență.
În această dimineață, în jurul orei 10.00, la Poliția Metrou s-a prezentat o femeie, de 42 ani, care a sesizat faptul că a fost amenințată de către o necunoscută, care prezenta următoarele semnalmente: vârsta de 60-65 ani, aproximativ 1,60m, constituţie robustă, îmbrăcată cu mai multe haine, peste care avea o fustă dreaptă, de culoare neagră, pulover negru, lung, căciulă neagră, geantă bej și cizme negre. Pe braț purta o haină de culoare neagră.
Solicităm sprijin din partea tuturor persoanelor care pot oferi informaţii despre persoana din imaginea alaturată. Cei care o recunosc sunt rugaţi să apeleze de urgenţă prin 112 sau să se adreseze celui mai apropiat poliţist”, a anunțat Poliția Capitalei în jurul orei 11.00.
Plângerea a fost depusă de femeie la Poliția Metrou, care a fost amenințată de o suspectă în vârstă de 60 de ani, care i-ar fi spus „nu scapi de mine”. Incidentul s-a petrecut la stația de metrou Unirii 2.
La doar câteva minute după apelul lansat de autorități, o suspectă a fost reținută la stația de metrou Pipera, potrivit Dianei Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.
Oamenii legii verifică acum dacă suspecta reținută este cea implicată în incidentul de la Piața Unirii.
Un alt incident a avut loc chiar la stația de metrou Pipera. Este neclar încă dacă suspecta reținută este implicată în ambele incidente.
Cazurile vin la doar câteva zile după crima petrecută marți la stația de metrou Dristor 1. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, miercuri, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a Magdalenei Şerban, femeia care a împins o tânără de 25 de ani în faţa metroului, la staţia Dristor 1, aceasta decedând în urma impactului.