Guvernul a transmis, din nou, un mesaj prin care populația să fie liniștită după resturile de drone identificate miercuri, la Tulcea.
„Următorii paşi îi constituie cei deja puşi în aplicare – sporirea gradului de alertă şi de vigilenţă în zonele de graniţă vizate, prin intermediul ministerelor cu competenţe aici, mă refer în primul rând la Ministerul Apărării Naţionale înglobat evident într-un sistem NATO care oferă României o siguranţă militară fără precedent. Şi la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au avut loc mai multe reacţii în ceea ce priveşte oficiali ai Federaţiei Ruse reprezentaţi în ţara noastră. Toate aceste lucruri vor continua şi vor rămâne valide şi în vigoare”, a afirmat Mihai Constantin, joi, după ședința de Guvern.
„Chiar mă gândesc că ieri premierul României a spus foarte clar – nu ne aflăm în niciun pericol, românii şi România nu este ameninţa în niciun fel din punct de vedere al securităţii, iar acest mesaj are în spate evident toate acele mecanisme de alertă activitate în această clipă. Vă reamintesc că în afară de MApN şi Ministerul Afacerilor Externe deja menţionate, prin Departamentul Situaţiilor de Urgenţă există, de asemenea, măsuri implementate pentru alertarea sau măsuri de vigilenţă pentru protecţia şi asigurarea liniştii populaţiei din zonele de graniţă vizate”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Reacția NATO după ce au fost găsite, pentru a treia oară, bucăți de drone în Tulcea - Anunț despre un atac intenționat al Rusiei
Alianța Nord-Atlantică a reacționat miercuri după ce au fost găsite, pentru a treia oară, bucăți de drone pe teritoriul României.
Ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, i-a informat miercuri, în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului Nord-Atlantic, pe aliaţii NATO cu privire la continuarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene din apropierea României.
Sunt trei drone de la care au provenit fragmentele găsite pe teritoriul României în ultimele două săptămâni, inclusiv astăzi, 13 septembrie, dar niciuna nu a fost identificată în spațiul aerian al României, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Primele 2 drone care au căzut pe teritoriul românesc nu au explodat - surse MApN
Ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, i-a informat pe aliaţi că pe teritoriul României au fost identificate, pentru a treia oară, fragmente de drone similare cu cele folosite de Rusia. Autorităţile române rămân în alertă şi desfăşoară o anchetă completă.
Dronele căzute în jud. Tulcea sunt similare celor folosite de armata rusă - MApN. Șeful diplomației ruse în România, convocat la MAE
Potrivit purtătorului de cuvânt interimar al Alianţei Nord-Atlantice, Dylan White, „NATO nu deţine informaţii care să indice vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat.
NATO este solidară cu aliatul nostru, România. Secretarul general a vorbit cu preşedintele Iohannis în weekend şi continuăm să a declaramonitorizăm situaţia în strânsă legătură cu autorităţile române”.
Fragmentele găsite miercuri la Nufăru, în județul Tulcea, sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, potrivit primelor date ale Ministerului Apărării Naționale.
Echipa mixtă de cercetare și verificare deplasată astăzi, 13 septembrie, în raionul aflat la aproximativ 1.5 km Est de localitatea Nufăru, județul Tulcea, a ridicat probe de la fața locului, în vederea analizării și expertizării tehnice.
Din primele date transmise, a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui incident, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
Rusia utilizează în atacurile asupra Ucrainei atât drone produse intern, cât și drone iraniene Shahed, numite și drone kamikaze.
Rezultatul a fost comunicat după primele teste realizate de echipa mixtă de cercetare și verificare.
”Din primele date transmise, a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanțelor producerii acestui incident”, arată MApN.
Ministerul Apărării Naționale arată că ”atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Dunăre, executate în proximitatea graniței cu România, sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional”.