Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, Ciprian Botezatu, pesta porcină a fost confirmată duminică dimineaţă, în urma analizelor realizate la laboratorul national de referinţă, în două gospodării din satul Lunca-Pătâragele-şi la Pănătău, la porci din două gospodării aflate în cele două localităţi.
Conform autorităţilor buzoiene, boala ar fi apărut după ce în urmă cu o lună într-un cătun la Pănătău ar fi venit în vizită persoane din localitatea tulceană Frecăţei, una dintre primele zone în care s-a descoperit virusul pestei porcine. Deşi nu ar fi adus niciun aliment din Frecăţei, ulterior vizitei familia din Pănătău a sacrificat un porc care prezenta semne de boală. O pulpă din animalul sacrificat a fost dusă în Lunca, Pătârlagele, la rudele familiei celor din Pănătău, pentru consum. Prefectul judeţului Buzău a catalogat gestul ca fiind unul ”inconştient”.
”Avem pestă porcină confirmată din cauza unei neglijenţe a populaţiei care nu a luat nicio măsură să se protejeze, deşi ştim bine că suntem înconjuraţi, în judeţele limitrofe, de focare pestă”, a declarat prefectul de Buzău, Carmen Ichim, în şedinţa aflată încă în curs de desfăşurare.
O suspiciune de pestă porcină este şi într-o altă gospodărie, aflată la circa 300 metri de cea în care s-a confirmat boala, rezultatele testelor de laborator fiind aşteptate în cursul zilei de luni.
În tot acest timp, pesta porcină le dă bătăi de cap și altor crescători. La o fermă aflată la câțiva kilometri de Galați, proprietarul acuză autoritățile că nu și-au făcut treaba cum trebuie, asta după ce i-au murit șapte porci. Omul susține că a raportat autorităților încă de marți că există suspiciunea de pestă, iar primul porc a murit vineri, însă, abia astăzi au fost luate măsurile specifice. Ceilalți 12 porci rămași au fost eutanasiaţi preventiv de veterinari.
”Lipsă poftă de mâncare, amețeau. Și a început să le apără pete. Am sunat doctorița – Vino! I-am zis din prima că m-am informat, am citit. Este pestă. Ea - Nu că s-ar putea să fie un rujet, un nu știu ce”, relatează Laurenţiu Cojanu, proprietar fermă.
Autoritățile susțin că au acționat imediat după ce au fost anunțate de către medicul veterinar.
”În aceeași zi în care medicul veterinar concesionar ne-a anunțat, în aceeași zi ne-am și deplasat”, a asigurat Carmen Stroia , director DSVSA Galați.
Acesta este cel de-al treilea focar de pestă porcină africană din județul Galați.