Interesul pentru un smartphone modular, upgradabil cu uşurinţă, este semnificativ, iar faptul că Google este responsabil de materializarea sa nu are de ce să nu ne bucure. Clipul de mai jos este menit să ne ofere câteva detalii despre membrii de bază ai echipei Google Ara şi să ne mai lămurească în legătură cu evoluţia proiectului. Dacă vă mai aduceţi aminte de iniţiatorii conceptului de acum aproximativ un an, echipa The Phonebloks, în mare parte, a rămas neschimbată.
Aflăm pentru prima oară, că în total vor fi trei dimensiuni pentru smartphone-ul modular şi acestea vor acepta un număr diferit de module. În funcţie de pretenţiile utilizatorului, cineva îşi va pute achiziţiona versiunea cea mai mică cu aproximativ 50 de dolari, capabilă să găzduiască 6 module sau versiunea cea mai mare, phablet, cu locaşuri pentru 9 module. În final, nu va exista nici un capac pentru spatele telefonului rezultat, deoarece, componentele îşi vor menţine poziţia prin intermediul unor magneţi electropermanenţi. Deblocarea unui modul se va realiza doar printr-o comandă software ce va activa un şoc electric de scurtă durată, slăbind în consecinţă priza magnetică.
Mai multe detalii despre Project Ara şi smartphone-ul modular realizat sub atenta supraveghere a celor de la Google vom obţine pe 15 aprilie. Atunci va avea loc Ara Developer Conference.
Vezi video pe playtech.ro.