„Echipe de control reunite ale Comisariatelor Regionale pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov şi Prahova, coordonate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, şi directorul general ANPC, Paul Anghel, au întreprins, pe 3 noiembrie 2021, o serie de acţiuni de control pentru a verifica modul în care operatorii economici care comercializează produse alimentare, în Ploieşti, respectă drepturile consumatorilor şi reglementările în domeniu, în vigoare.
O situaţie gravă a fost constatată, în timpul controlului desfăşurat la Piaţa La Cocoş din oraşul reşedinţă al judeţului Prahova, unde a fost oprită activitatea a 5 operatori economici (întreg spaţiul comercial), care îşi desfăşurau activitatea în galeria comercială a pieţei, din cauza neigienizării vitrinelor frigorifice, precum şi a lipsei totale a curăţeniei în standurile de vânzare ale acestora", potrivit ANPC.
De asemenea, pe durata acţiunilor de control, inspectorii ANPC au constatat prezenţa gândacilor în spaţiul comercial, a gunoaielor depozitate necorespunzător, precum şi un grad avansat de deteriorare a vitrinelor frigorifice în care erau expuse spre vânzare produsele alimentare.
În urma controlului, cei cinci operatori economici au primit amenzi contravenţionale în valoare totală de 140.000 de lei.