În prima întâlnire online a serii, de la ora 19:00, Dr. Angela Petrescu va vorbi despre pământul cel mai tânăr al României, Delta Dunării, și despre cele peste 250 de specii de păsări care cuibăresc aici. La ora 21:00, în a doua întâlnire online cu Dr. Alexandru Iftime, biolog și muzeograf la Muzeul Antipa, veți afla de ce Marea Neagră este considerată de unii oceanologi un unicat hidrobiologic și veți afla care sunt speciile de pești și de nevertebrate care o populează.
Ediția online a Nopții Muzeelor la Antipa se va încheia la ora 23:00 cu prezentarea Dr. Tiberiu Sahlean despre fascinanta lume a viețuitoarelor cu sânge rece. Împreună cu specialistul muzeului vom face o incursiune în „Reptilia", expoziție care vă provoacă să lăsați prejudecățile la o parte și să observați comportamentul unora dintre cele mai fascinante viețuitoare! Noi vă dorim o seară relaxantă alături de noi și, nu uitați, chiar și în mediul online, #muzeulantipa este muzeul pentru care nu vrei să dormi!