"Nivelul de radioactivitate este, aș spune, anormal", a declarat Rafael Grossi.
"Urmărim toate acestea în fiecare zi", a adăugat el.
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a vizitat, marți, centrala nucleară inactivă Cernobîl din Ucraina. Rafael Grossi conduce o misiune de experţi cu scopul de a accelera eforturile de prevenire a pericolului unui accident nuclear pe fundalul războiului din Ucraina.
26 aprilie 1986. Cum arată la 36 de ani de la dezastru Centrala de la Cernobîl, devastată acum de ruși
Se comemorează 36 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie. Arhivele Naționale din România au publicat o serie de documente care arată cum au reacționat autoritățile de la București în fața dezastrului de la Cernobîl.
Printre documente se numără și câteva hărți care ilustrează modul în care au circulat curenții de aer după schimbarea direcției vântului. Ele arată că, deși norii radioactivi au fost inițial purtați spre țările nordice Suedia, Norvegia și Finlanda, începând cu data de 30 aprilie 1986, ei au ajuns și în România.
În mai 1986, autoritățile române știau că fusese depășit nivelul de alarmare în Iași și în Galați și s-a decis că apa să fie folosită numai din surse subterane aflate la mare adâncime, iar apa de la suprafață să fie folosită doar în industrie.