Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul general a apreciat că "acest val" de abandonuri ar putea fi determinat de teama proprietarilor că vor fi amendaţi pentru faptul că nu şi-au microcipat şi sterilizat câinii.
Edilul Capitalei a dat asigurări că proprietarii de câini nu vor fi amendaţi până ce nu le va fi oferită ocazia de a microcipa şi steriliza în mod gratuit câinii respectivi. Astfel, vor fi sancţionaţi doar pe cei care se opun microcipării şi sterilizării.
Nicuşor Dan a menţionat că în proiectul de buget al Capitalei, care va fi supus vineri votului în CGMB, va fi propusă o sumă "consistentă" pentru microcipări şi sterilizări gratuite, dar şi pentru extinderea capacităţilor din adăposturile de câini.
Iată principalele declarații ale primarului Nicușor Dan:
Vreau să încep prin a-mi exprima regretul pentru tragedia de sâmbăta trecută și să transmit condoleanțe familiei;
Ne confruntăm zilele astea cu o provocare nouă, avem un val de câini abandonați de proprietari, speriați fiind de amenzi;
Vreau să-i asigur pe bucureșteni că nu-i vom sancționa înainte de a le oferi posibilitatea de a steriliza și microcipa câinii;
Avem în desfășurare o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor, care merge din cartier în cartier;
În vom sancționa doar pe cei care se opun sterilizării și microcipării obligatorii a câinilor;
Problema câinilor fără stăpân. Sunt 3 componente majore. În primul rând avem câinii fără stăpân, aceștia sunt colectați de pe domeniul public de ASPA, și de structurile de la Sectorul 1 și Sectorul 5;
Avem o misiune de control, iar raportul corpului de control ne va spune cât de bine se realizează această activitate.
A doua componentă sunt câinii de pe proprietăți care sunt lăsați să iasă pe domeniul public, aici nu am avut un răspuns coerent al autorităților competente;
Și avem problema cea mai mare, de zeci de ani, a înmulțirii necontrolate a câinilor cu stăpân și fără, aici vb și de București și Ilfov, răspunsul autorităților a venit abia acum câțiva câțiva ani și el nu a fost eficient deoarece nu au fost sancțiuni;
Al doilea lucru este să controlăm și să nu mai tolerăm acele proprietăți care au câini care îi lasă să ajungă pe domeniul public.
Nu o să intru în dezbaterea cine este vinovat pentru tragedia de sâmbăta trecută, în declarații politice, ce așteptă cetățenii este să colaborăm, să găsim soluții.
Vreau să prezint toate instituțiile responsabile pe chestiunea câinilor din București: pt capturarea câinilor de pe domeniul public - ASPA, structuri PS1 și PS5; la nivelul județului Ilfov din cele 40 de localități doar 5 sau 6 au structuri specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Avem Poliția Animalelor de la nivelul Polițiilor Locale, La primăria Capitalei, Poliția Locală Sector 1, Poliția Națională;
Care sunt autoritățile care sancționează câinii care nu sunt sterilizați și microcipați? Sunt mai multe instituții: Polițiile Locale ale Sectoarelor, Poliția Locală a Municipiului bucurești, Poliția Națională și Direcțiile Sanitar Veterinare;
O chestiune importantă, legată de tragedia care s-a întâmplat, există obligație legală a proprietarilor de terenuri de a le îngrădi și salubriza. Tragedia s-a produs pe un teren privat, care nu era îngrădit sau salubrizat, la câțiva metri de locul tragediei erau cadavrul unui măgar, probabil asta a declanșat reacția acelor maidanezi;
Există instituții care trebuie să verifice dacă proprietarii îngrădesc terenul - Polițiile locale ale Sectoarelor, iar pe salubritate - Polițiile Locale și Garda de Mediu;
Nu a existat niciodată o întrerupere a activității de capturare a câinilor de pe domeniul public. Corpul de Control verifică activitatea ASPA și cum a reacționat la sesizări;
14 oameni se ocupă de capturarea câinilor fără stăpân.
Așa cum s-a întâmplat și până acum, câinii fără stăpân de pe domeniul public vor fi capturați și duși în adăposturi;
În adăposturile ASPA, 1600 de locuri ocupate din 1.800;
Eu sper, de asta am și făcut apel la bucureșteni să adopte, să nu ajungem la eutanasieri. Dacă vom ajunge acolo, vom aplica soluția legală.
Câteva zeci de câini sunt liberi de străzi în acest moment;
Eu am un mandat pe care bucureștenii mi l-au dat și încerc să mă țin de acest mandat (n.r. întrebat dacă își dă demisia);
Ca să verificăm o instituție publică trebuie să ne uităm pe documente, sunt mii de documente, trebuie să ne uităm pe sesizări și cum s-a răspuns;