„Este vorba despre celebrul deja „Icoanei 28”, cu acea autorizație ilegală, construcția ilegală edificată după ce nu a mai existat autorizație. Un certificat negativ pe care l-am dat la piața Lahovari nr. 8, unde se încearcă o construcție a unui bloc în spatele unui monument istoric. Și un alt doar vizează dezvoltarea imobiliară care s-a făcut pe un spațiu verde. Sunt toate în aceeași sală, la același judecător și voi sta cuminte în sală”, a spus Nicușor Dan, aflat la Tribunalul București.
Nicușor Dan a ajuns la Tribunal! Primarul Capitalei, interesat de trei dosare ale Primăriei
