Conform DNA, în cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, împreună cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina şi Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală. În aceeaşi perioadă, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, ajutat de inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii.
Minuta instanței
Tip solutie: desfinţează sentinţa primei instanţe
Solutia pe scurt: D.P.363/A În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, Părău Marcel Brâncoveanu şi Fundaţia Culturală Thalia împotriva sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2596/118/2015. În temeiul art. 419 Cod de procedură penală, extinde efectele apelurilor declarate de inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, Părău Marcel Brâncoveanu şi Fundaţia Culturală Thalia ?i cu privire la inculpata Fundaţia Fantasio Constanţa. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, şi în rejudecare: Modifică temeiul de drept în baza căruia s-a dispus achitarea inculpaţilor Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu (Vasile) Carmen Florentina şi Fundaţia Fantasio Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, din art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, în art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală. Înlătură din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind condamnarea inculpaţilor Zgabercea Cristian Bogdan, Fundaţia Fantasio Constanţa, Părău Marcel Brâncoveanu şi Fundaţia Culturală Thalia, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală. În temeiul art. 396 al. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită pe: - inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal; - inculpata Fundaţia Fantasio Constanţa pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal; - inculpatul Părău Marcel Brâncoveanu pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal; - inculpata Fundaţia Culturală Thalia pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 Cod penal din 1969, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Zgabercea Cristian Bogdan pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 48 Noul Cod penal, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Noul Cod penal şi art. 309 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal şi art. 5 Noul Cod penal, reţinând şi dispoziţiile art. 75 alin. 2 lit. a şi art. 76 alin. 1 Noul Cod penal, de la 4 ani închisoare, la 3 (trei) ani închisoare. Reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul Cod penal aplicată inculpatului Zgabercea Cristian Bogdan de la 5 ani, la 3 ani. În temeiul art. 91 Noul Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului Zgabercea Cristian Bogdan şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alineat 1 Noul Cod penal, obligă inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Noul Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Constată că inculpatul se află în imposibilitate medicală de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alineat 2 Cod procedură penală şi art. 91 alineat 4 Noul Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Modifică dispoziţiile privind soluţionarea laturii civile, în sensul că: Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Judeţul Constanţa, referitoare la suma de 100.000 lei (reprezentând valoarea virată de CJ Constanţa către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, reţinută ca infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. 1 Noul Cod penal, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului Constantinescu Daniel Nicuşor). În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesolu?ionată ac?iunea civilă exercitată de partea civilă Judeţul Constanţa, referitoare la suma de 13.356.904 lei (aferentă infracţiunilor de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 alin. 1 Noul Cod penal, pentru care s-a dispus achitarea inculpatului Constantinescu Daniel Nicuşor). În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesolu?ionată ac?iunea civilă exercitată de ANAF- DRFP Galaţi – AFP Constanţa. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca fiind nefondate apelurile declarate de părţile civile Tăicuţu Felicia, Consiliul Judeţean Constanţa şi Judeţul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2596/118/2015. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală, dispune plata, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi, a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă totală de 2.821 lei (av. Antohe Daniel - 1.736 lei, av. Ilaş Luminiţa – 217 lei, avocat Necula Cristina – 217 lei, avocat Zugrăvel Elena – 651 lei). În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe apelantele-părţi civile Tăicuţu Felicia, Consiliul Judeţean Constanţa şi Judeţul Constanţa la plata a câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul dispozi?iilor art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, celelalte cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 18.03.2021.