În declaraţia de presă Nicolae a explicat că acceptă decizia Regelui Mihai I de România şi că îşi asumă această decizie, pe care o consideră "binevenită".
Redăm declaraţia de presă, în totalitate:
"Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor.
Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod.
Le mulţumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor, şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele dedicate propăşirii României. În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România.
Doresc de asemenea să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici.
Nădăjduiesc ca Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română.
Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills".