Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la reuniunea Comitetului interministerial în domeniul energiei, pentru a analiza setul de măsuri durabile și consolidate care să contribuie la protejarea populației și a economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, potrivit anunțului Guvernului.
Cu această ocazie, a fost prezentată soluția de simplificare a procedurilor de decontare a facturilor către furnizori, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Totodată, la solicitarea participanților, pentru a identifica cele mai potrivite soluții durabile, care să asigure sustenabilitatea măsurilor de protejare a consumatorilor casnici, dar și a mediului de afaceri față de valurile de creștere a prețurilor, va continua procesul de colectare a propunerilor avansate de partenerii de dialog social și de autoritățile responsabile, urmând ca săptămâna viitoare să fie reluate întâlnirile de discutare a soluțiilor.
În cadrul primei părți a întâlnirii, participanții au prezentat propunerile înaintate de către membrii și invitații permanenți ai Comitetului, cu această ocazie fiind actualizate informațiile cu privire la măsurile propuse și aplicate de Guvern.
În acest sens, Ministerul Muncii, împreună cu ministerele Economiei și Finanțelor, într-un efort comun au prezentat noul mecanism de decontare a facturilor pentru furnizori. În acest fel, furnizorii își vor putea ridica sumele decontate mult mai ușor, iar plățile se vor putea face imediat. Ordinul urmează să fie publicat în această seară în Monitorul Oficial, iar acesta face parte din setul de măsuri sustenabile pus la punct de Guvernul României, set ce urmărește atât protejarea consumatorilor, cât și sprijinirea furnizorilor de energie din România.
Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și președinte al Comitetului, George Agafiței, secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu, precum și secretarul general al Ministerului Muncii, Dragoș Bănescu.
Invitații și membrii Comitetului interministerial în domeniul energiei prezenți la întâlnire au fost: Bogdan Marius Chirițoiu, președinte al Consiliului Concurenței, Dumitru Chiriță, președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Victor Ionescu, director general la Societatea Operatorului Pieței de Energie Electrice si Gaze Naturale OPCOM – S.A., Gabriel Purice, director general al Bursei Române de Mărfuri – S.A., Aristotel Jude, director general la Romgaz, Alexandru Maximescu, vicepreședinte OMV Petrom, Radu Constantin, manager Hidroelectrica, Irinel Pavelescu, manager Hidroelectrica, Cosmin Ghiță, director general Nuclearelectrica, Emilian Bărbulescu, director al Direcției tranzacții energie electrică Nuclearelectrica, Daniel Burlan, președinte al Complexului Energetic Oltenia, Ion Sterian, director general la Transgaz, Gabriel Andronache, președinte Transelectrica, Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, Eric Stab, președinte și director executiv ENGIE România, Carol Pignoloni, director executiv ENEL România, Alessio Menegazzo, director pentru Sustenabilitate și Afaceri Instituționale al ENEL România, Volker Raffel, director executiv E.ON România, Corina Popescu, director executiv Electrica S.A., Ondrej Safar, director executiv CEZ România, Adrian Tighici, director executiv GazEst, Ionela Cuciureanu, consilier de politică ACUE, Marian Năstase, președinte al Asociației Marilor Consumatori de Energie din România și Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO.
În cea de-a doua parte a întâlnirii Comitetului interministerial în domeniul energiei, propunerile au fost dezbătute și centralizate, urmând ca noi propuneri să fie primite în decursul zilelor următoare. După centralizarea acestora, propunerile vor fi trimise către ministerele de resort, pentru a fi analizate și integrate în pachetul care va fi pus în aplicare. Toate aceste propuneri venite atât din partea membrilor și invitaților Comitetului, cât și din partea Guvernului României, au ca țel găsirea soluțiilor potrivite pe termen scurt și pe termen lung pentru stabilizarea situației energetice în România și pentru dezvoltarea capacității de producție a energiei pe teritoriul țării.
Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat ministrul Economiei, Florin Spătaru, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului și președinte al Comitetului, George Agafiței, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, secretarul general al Ministerului Muncii, Dragoș Bănescu, precum și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia - Miron Constantinescu.
Invitații și membrii Comitetului interministerial în domeniul energiei prezenți la întâlnire au fost: președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Sorin Călin Gal, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, și vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, directorul general al Societății Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale „OPCOM“ - S.A., Victor Ionescu, președinte - director general al Bursei Române de Mărfuri - S.A., Gabriel Purice, specialist din cadrul Consiliului Național al IMM-urilor din România, Felix Căprariu, vicepreședinte al Organizației Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR), Ana-Maria Icățoiu, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, președintele Florian Costache și vicepreședintele Augustin Hagiu al Patronatului Național Român, vicepreședintele Confederației Patronale din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din România, Gheorghe Cazan, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, președintele CNS "Cartel ALFA", Bogdan Iuliu Hossu, vicepreședintele CNSLR Frăția, Cătălin Mușoi, președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România, Iacob Baciu, vicepreședintele CNS Meridian, Maxim Rodrigo Gabriel, vicepreședintele Asociației Române pentru Energie Eoliană, Adrian Borotea, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, Silvia Vlăsceanu, președintele Asociației Centrului Român al Energiei, Corneliu Bodea, expert al Federației Patronale Petrol și Gaze, Cătălin Hristescu, prim-vicepreședintele Organizației PATRES, Martin Jan Moise, președintele Mihai Mereuță și vicepreședinte Radu Corneliu Dumitrescu Casa Plus Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat și Asociația Română pentru Locuințe Casa Plus, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România, Laurențiu Urluescu, directorul executiv al Asociației Industriei Fotovoltaice din România, Mihai Bălan, președintele Asociației Energia Inteligentă, prof. dr. ing. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației InfoCons, Sorin Mierlea, și directorul executiv al Federației Patronale din Industria Materialelor de Construcții "PATROMAT", Marinela Dracea.